Darth Boby
Profesor Astronomie & Bibliotecar
Data inscrierii: 29/Dec/2006
Mesaje: 28
Localitate: Bacau
|
 Trimis: 07/01/2007 17:51 Titlul subiectului: Baltagul |
|
|
Romanul este opera epicã în prozã de mare întindere cu acþiune complexã care se desfãºoarã pe mai numeroase planuri în care întâlnim un numãr mare de personaje (principale, secundare, episodice).
Acþiunea romanului prezintã o lume cu specificul ei, viaþa oamenilor este adânc ancoratã în tradiþii ºi obiceiuri strãvechi. Nimic din ceea ce se petrece în societatea din afarã nu pare sã tulbure ritmul vieþii muntenilor de pe Valea Tarcãului.
De fapt, cele douã cuvinte de ordin în acest roman sunt „rânduialã” ºi „semn”. Ca în orice operã epicã se pot distinge momentele subiectului operei literare.
Expoziþiunea romanului este amplã, autorul introducându-l pe cititor în intimitatea sufleteascã a personajului principal feminin, Vitoria Lipan. Aflatã pe prispa casei, ea toarce, dar sufletul este bântuit de neliniºte. Gândurile ei sunt departe, pe urmele bãrbatului ei, Nechifor, plecat de multã vreme la Dorna sã cumpere oi. Întârziind mult mai mult ca alte dãþi, singurãtatea este umplutã cu amintiri dragi legate de soþul ei (din amintirile femeii se va contura treptat chipul, dar ºi caracterul personajului absent completat pe parcursul cãlãtoriei pe care o va face femeia).
La petreceri, Nechifor obiºnuia sã spunã o poveste cu tâlc despre rânduiala datã de Dumnezeu popoarelor, iar muntenilor sosiþi prea târziu le-a dãruit traiul pe vârful munþiilor, sã fie veseli, sã aibã prietene frumoase ºi iubitoare. Într-adevãr, aºa se scurge viaþa în Mãgura Tarcãului, în familia înstãritã ºi orânduitã a lui Lipan, oameni gospodari ce ºtiu sã înfrunte greutãþiile vieþii.
În aceastã lume, Vitoria se orienteazã dupã „semne” care o fac sã acþioneze ca atare: ciobanul Mitru coboarã cu vitele de la munte pentru cã deasupra vârfurilor munþilor apãruserã nori periculoºi ce anunþau apropierea iernii. Nu numai amânarea prelungitã a lui Nechifor, ci ºi „semnele” dupã care se orienteazã în viaþã nevasta de oier o fac sã înþeleagã cã bãrbatului ei i s-a întãmplat ceva grav (îl viseazã trecând cãlare o apã neagrã cu spatele spre ea, cocoºul dã semn cã ai casei vor pleca la drum lung cãci cântã cu ciocul spre poartã).
Intriga romanului o reprezintă hotãrârea Vitoriei de a porni pe urma bãrbatului ei dupã o pregãtire temeinicã (o consultã pe baba Maranda, apoi merge la preot – instanþã supremã în omenirea satului de munte din acea vreme, o duce pe Minodora la mãnãstire, îl cheamã pe Gheorghiþã acasã, posteºte, ºi în cele din urmã porneºte la drum lung ºi anevoios, coborând într-o lume necunoscutã, dar coborârea se va face ºi într-o lume a degradãrii morale).
Întreaga desfãºurare a acþiunii urmãreºte modul în care aceastã soție simplã de la munte va reconstitui drumul bãrbatului ei dupã cum îºi aminteºte popasurile ºi locurile pe unde trecea în mod obiºnuit. Ea îl va uimi chiar ºi pe Gheorghiþã cu tenacitatea de care dã dovadã în încercãrile ei de a reconstitui pas cu pas firul drumului fãrã întoarcere a lui Nechifor Lipan. Intrã în vorbã cu oameni, cinsteºte câte un pahar de bãuturã la popasuri, întrebând mereu dacã nu a fost vãzut „un om cu un cal negru þintat în frunte” care purta „cãciulã brumãrie”, „cojoc în clinuri de miel negru, scurt pânã la genunchi ºi era încãlþat cu botfori”.
Acest portret va fi rostit de multe ori chiar ºi atunci îndată ce întâlneºte un botez sau o nuntã ºi dupã ce aratã „veselã faþã ºi cinsteºte alãturi de petrecãreþi”. Îl va repeta aºa cum mãicuþa din „Mioriþa” rostea „la toþi” despre fiul pierdut. Ajutatã de naturã (când drumul pe care merge este cel bun) pare cã vântul se opreºte gânditor. Când se pare cã orice urmã a dispãrut, Dumnezeu îi scoate în cale o altã informaþie ºi din nou drumul continuã.
La fierãria lui moº Pricop acesta îi va povesti cã bãrbatul ei a trecut pe acolo, cã e „vrednic român”, dar cã îi plãcea sã umble „la drum asupra nopþii”. Nu se temea : „De oamenii rãi spunea cã nu-i pasã; are pentru dânºii pistoale încãrcate în desagi”.
Continuând drumul cãtre sfinþii Arhangheli Mihail ºi Gavril aflã cã a trecut pe la o crâºmã bãrbatul cu descrierea facutã de Vitoria ºi alþi doi. Aici, Nechifor a cinstit pe cioban, pe tovarãºii lui de drum, dar ºi pe pãrintele Vasile, cãruia i-a cerut „sã-i stropeascã oile”. La crãºma lui Iorgu Vasiliu, dincolo de satul Suha, soția aflã cã într-adevãr au trecut pe acolo turme, dar cã stãpânii erau doar doi. Femela înþelege cã între cele douã sate (Suha ºi Sabasa) bãrbatul ei a dispãrut „Vitoria clipi din ochi asupra unui întuneric care-i izbucnise înãuntru”, chiar ºi vântul conteneºte „cãzuse jos, în vale ºi auzise ºi el”. Temerile cu care plecase de acasã se adeveresc ºi înþelege cã între cele douã sate trebuie sã caute urma lui Nechifor. Datoritã câinelui Lupu (pe care-l gãsise în curtea unui gospodar) va gãsi într-o râpã rãmãºiþele pãmânteºti ale soþului ei, pe al cãrui craniu se aflã urma unei lovituri de baltag.
Culege informaþii, aflã cã la Dorna bãrbatul ei vânduse unor ciobani (Ilie Cuþui ºi Calistrat Bogza) o sutã de oi.
Femeia face un praznic de pomenire la care invitã autoritãþi, oameni din sat ºi pe cei doi foºti tovarãºi. Cu mãiestrie, inteligenþã ºi diplomaþie, Vitoria va povesti ce crede ea cã s-a întâmplat cu soþul ei spunând cã ºtie totul de la Nechifor, care i-a spus cât l-a vegheat. Toatã aceastã strategie prin care treptat îl va face pe Bogza sã se autodemaºte, constituie punctul culminant. Bogza este din ce în ce mai neliniºtit. La un clipă dat, femeia îi cere baltagul sã-l vadã ºi Gheorghiþã. Bogza este nerãbdãtor sã ºi-l recapete, pornește sã strige ºi prietena va spune rãspicat: „Mi se pare cã pe baltag e scris sânge ºi acesta e omul care a lovit pe tatã-tãu”. Stricând întreaga masã, Bogza încearcã sã fugã, dar dupã un plan ºtiut doar de nevastă ºi de fiul ei, Lupu este eliberat ºi se rapid dupã cel pe care îl recunoaºte ca fiind asasinul stãpânului sãu. Dupã ce Gheorghiþã îl loveºte pe Bogza cu muchia baltagului, câinele îl atacã ºi-i sfâºie gâtul. Cu ultimele forþe, Calistrat Bogza mãrturiseºte cã el este asasinul ºi îºi cere iertare.
Deznodãmântul romanului pune în evidenþã alte însuºiri ale personajului de seamă feminin.
Înainte de a porni spre lungul drum spre casã, ea îºi dovedeºte încã o datã caracterul puternic, posibilitatea de a lua în viaþa în piept cu toate greutãþile ei alãturi de cei doi copii. La pomana de patruzeci de zile urma s-o aducã ºi pe Minodora la mormântul tatãlui, iar hotãrârea de a nu o cãsãtori cu bãiatul dãscãliþei lui Topor dezvãluie pe femeia care va ºti sã îºi impunã punctul de vedere cu toatã forþa, fiind capabilã sã-ºi formeze copiii pentru viaþã: „ª-apoi dupã aceea ne-om întoarce iar la Mãgura, ca sã luãm de coadã toate câte-am lãsat”.
Romanul are în centrul atenþiei douã personaje principale: personajul feminin, Vitoria ºi personajul masculin absent, Nechifor Lipan. Îmbinând cu multã artã caracterizarea directã ºi caracterizarea indirectã, Sadoveanu realizeazã douã portrete memorabile.
Îmbinând planul social (o societate arhaicã ce trãieºte dupã niºte principii moºtenite din strãbuni ºi pãstrate cu sfinþenie pânã în acele timpuri) cu planul psihologic, autorul realizeazã o acþiune bine închegatã ºi susþinutã de un limbaj ce poartã amprenta marelui Sadoveanu. Alãturi de cele douã personaje meritã menþionat Gheorghiþã, fiul familiei Lipan, care parcurge în acest roman un drum iniþiatic, de formare a personalitãþii sale. Dacã la început el este un flãcãu cãruia abia i-a mijit mustaþa, aflat încã sub protecþia mamei, pe parcursul drumului se va cãli cum ar fi Harap-Alb din basmul lui Ion Creangã. El va deveni un bãrbat care va lua locul tatãlui sãu ca unic bãrbat al familiei.
_________________
DaRtH_AsAj |
|
